Când un prieten, coleg sau colegă îți spune că este hărțuit/ă, abuzat/ă sau discriminat/ă în mediul universitar, reacția ta contează enorm. Modul în care asculți și răspunzi poate face diferența între a îi oferi sprijin real sau a îi amplifica suferința. Mai jos sunt câteva principii esențiale:
Ascultă fără să judeci
- Creează un spațiu sigur: Găsiți un loc liniștit, fără întreruperi. Opriți telefonul sau notificările. Arată prin limbajul corpului că ești prezent/ă și concentrat/ă (contact vizual, postură deschisă).
- Nu pune la îndoială: Evită întrebări de tipul „Ești sigur/ă?”, „Poate ai înțeles greșit?”, „Nu cumva exagerezi?”. Aceste întrebări îi comunică persoanei că nu îi crezi experiența și îi amplifică rușinea sau dubiile de sine.
- Nu căuta vinovații în victimă: Nu întreba „Dar tu ce ai făcut?”, „De ce nu ai plecat?”, „De ce nu ai spus nimic până acum?”. Responsabilitatea pentru hărțuire aparține exclusiv persoanei care a comis-o, nu victimei.
- Validează emoțiile: Spune lucruri simple și sincere: „Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta”, „E normal să te simți așa”, „Nu e vina ta”. Aceste cuvinte îi arată persoanei că experiența ei este reală și legitimă.
Respectă alegerile persoanei
- Nu prelua controlul: Chiar dacă ai impulsul de a “rezolva” situația, nu lua decizii pentru persoana respectivă. Întreabă: „Ce crezi că te-ar ajuta acum?”, „Cum pot să te sprijin?”.
- Nu forța raportarea: Nu insista ca persoana să meargă imediat la poliție, la decan sau să completeze un formular. Raportarea este o decizie personală complexă, care poate avea consecințe emoționale, academice și sociale. Respectă ritmul și alegerea ei.
- Oferă informații, nu presiune: Poți spune: „Dacă vrei, pot să te ajut să găsim informații despre opțiunile tale – consiliere, raportare formală, sprijin juridic. Decizi tu ce vrei să faci și când”. Pune la dispoziție resurse (link-uri, numere de telefon, contacte) fără a te aștepta la acțiune imediată.
Păstrează confidențialitatea
- Nu împrăștia informația: Ceea ce ți-a spus persoana este confidențial. Nu discuta despre asta cu alte persoane fără permisiunea ei explicită, chiar dacă îți vine să ceri sfaturi sau să îi mobilizezi pe alții să ajute.
- Întreabă înainte de a acționa: Dacă consideri că ar fi util să implici pe altcineva (un consilier, un cadru didactic de încredere, un avocat), întreabă mai întâi: „Ai fi de acord dacă…?”.
- Excepția: situațiile de pericol imediat: Dacă persoana este în pericol fizic imediat sau manifestă gânduri suicidale acute, este etic și necesar să ceri ajutor de urgență (112, servicii de criză) chiar dacă ea refuză. În acest caz, explică-i de ce faci asta și rămâi alături de ea.
Oferă suport continuu, nu doar o dată
- Verifică ulterior: Nu presupune că, după ce ați vorbit o dată, situația s-a rezolvat. Trimite un mesaj sau sună după câteva zile: „Mă gândesc la tine, cum te simți?”, „Pot să fac ceva pentru tine?”.
- Fii prezent/ă în viața de zi cu zi: Invit-o la cafea, mergi împreună la bibliotecă, faceți o plimbare. Uneori, cel mai bun sprijin este normalitatea și prezența constantă, nu doar discuțiile despre traumă.
- Recunoaște-ți limitele: Nu ești psiholog sau specialist. E OK să spui: „Vreau să te ajut, dar simt că ai nevoie de mai mult decât pot oferi eu. Să căutăm împreună un consilier sau un specialist?”.
Ce să eviți să spui
- „Ar trebui să…”
- „Dacă aș fi fost eu, aș fi…”
- „Lasă, trece și asta.”
- „Nu te mai gândi la asta.”
- „Sigur nu a vrut să te rănească.”
- „Măcar nu a fost mai rău.”
Ce e bine să spui
- „Îți mulțumesc că mi-ai spus. Cere curaj să vorbești despre asta.”
- „Nu e vina ta.”
- „Ești în siguranță acum. Sunt aici cu tine.”
- „Decizi tu ce vrei să faci. Eu te susțin indiferent de decizie.”
- „Cum pot să te ajut concret?”
A fi un prieten sau o colegă bună pentru cineva care trece prin hărțuire nu înseamnă să ai toate răspunsurile sau să rezolvi situația. Înseamnă să fii prezent/ă, să asculți cu respect și empatie, să respecți autonomia persoanei și să oferi sprijin constant – indiferent cât durează procesul de vindecare.